Ronny Levy e noul antrenor al Urziceniului!**

Ronny Levy e noul antrenor al Urziceniului!**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Noul tehnician al Unirii Urziceni este israelianul Ronny
Levy,
ultima dată la Maccabi Petah Tikva. Omul care a
câștigat trei titluri de campion al Israelului cu Maccabi Haifa în
perioada 2003-2006 s-a înțeles astăzi cu Mihai Stoica și urmează să
semneze un contract pe un an și jumătate.
Obiectivul său pentru acest sezon este câștigarea
campionatului.
Ultimele detalii contractuale vor fi puse
la punct în cursul săptămânii viitoare, când Ronny Levy va veni în
România și va fi prezentat oficial drept noul antrenor al
campioanei.

În vârstă de 43 de ani, fostul mijlocaș defensiv a pregătit
pentru o perioadă de cinci sezoane echipa de seniori a clubului
Maccabi Haifa, după ce în prealabil se ocupase și de formația de
juniori a grupării la care și-a încheiat cariera ca fotbalist. În
sezonul 2008-2009, Roni Levy a antrenat formația Maccabi Petah
Tikva.

Ca jucător a fost „antrenorul din teren” al echipelor
la care evoluat și ca tehnician a câștigat trei titluri de campion
în cinci ani cu Maccabi Haifa. El este primul antrenor căruia îi
vom face o ofertă. Faptul că îl cunosc a contat cel mai mult. Am
avut ocazia să împărțim aceeași bază de antrenament cu Maccabi
Haifa în urmă cu ceva timp […] Profilul lui Rony Levy se
potrivește foarte bine Unirii Urziceni. Sper să avem un răspuns
dacă nu mâine (n.r. azi), imediat după Anul Nou
„, declara
ieri Mihai Stoica.

Rămâi pe
www.prosport.ro pentru mai multe detalii!

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Nu e o glumă! Stațiunea din România unde o noapte de cazare costă doar 35 de lei
Nu e o glumă! Stațiunea din România unde o noapte de cazare costă doar 35 de lei
„Absolut ridicol”. Scandal în Anglia, după decizia luată de Tottenham față de Drăgușin & Co: „Pură lăcomie!”
„Absolut ridicol”. Scandal în Anglia, după decizia luată de Tottenham față de Drăgușin & Co: „Pură lăcomie!”
Andreea Bălan recunoaște că despărțirea de Victor Cornea nu este ușoară: „El nu se întoarce, asta este diferența”. Cât de greu îi este când sportivul pleacă în turneu: „Dorul este mare”
Andreea Bălan recunoaște că despărțirea de Victor Cornea nu este ușoară: „El nu se întoarce, asta este diferența”. Cât de…
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Anamaria Prodan, detalii intime despre relaţia cu Ronald Gavril: „Acesta este avantajul să ai un iubit mai tânăr”
Anamaria Prodan, detalii intime despre relaţia cu Ronald Gavril: „Acesta este avantajul să ai un iubit mai tânăr”
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
EXCLUSIV. Florin Piersic, mesaj emoţionant de pe patul din spital:
EXCLUSIV. Florin Piersic, mesaj emoţionant de pe patul din spital: "Să ştiţi că nu vreau să ne despărţim niciodată"
Descoperire HALUCINANTĂ în testicule umane! Este de necrezut
Descoperire HALUCINANTĂ în testicule umane! Este de necrezut
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
S-au luat la bătaie în ultimul hal, în Parlamentul României. VIDEO EXCLUSIV
S-au luat la bătaie în ultimul hal, în Parlamentul României. VIDEO EXCLUSIV
INTERZIS PRIN LEGE pentru toată lumea. Legea adoptată astăzi, 21 MAI: Să fie sancţionaţi
INTERZIS PRIN LEGE pentru toată lumea. Legea adoptată astăzi, 21 MAI: Să fie sancţionaţi
Breaking news despre Florin Piersic!
Breaking news despre Florin Piersic!
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
O alergare de 30 de minute sau 10.000 de pași? Care este, de fapt, cea mai bună cale pentru slăbire
O alergare de 30 de minute sau 10.000 de pași? Care este, de fapt, cea mai bună cale pentru slăbire
Deputaţii bătăuşi, puşi la colţ: Violenţa fizică este de neacceptat, mai ales în Palatul Parlamentului
Deputaţii bătăuşi, puşi la colţ: Violenţa fizică este de neacceptat, mai ales în Palatul Parlamentului
Iei amendă dacă circuli pe interzis în parcarea supermarketului?
Iei amendă dacă circuli pe interzis în parcarea supermarketului?
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu urări pentru 21 mai
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu…
×